|
ORDONANȚĂ
DE URGENȚĂ nr. 153 din 7 noiembrie 2002 privind organizarea
și funcționarea Oficiului Registrului Național al Informațiilor
Secrete de Stat
În temeiul art. 114 alin. (4) din Constituție,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.
Art. 1
(1) Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete
de Stat, denumit în continuare ORNISS, se organizează
și funcționează ca instituție publică cu personalitate
juridică în subordinea Guvernului României și în coordonarea
directă a primului-ministru, cu autoritate la nivel
național în domeniul securității informațiilor clasificate.
(2) ORNISS asigură implementarea unitară, la nivel național,
a măsurilor de securitate a informațiilor naționale
clasificate, precum și a celor echivalente care fac
obiectul tratatelor, înțelegerilor și acordurilor bilaterale
sau multilaterale la care România este parte.
(3) ORNISS reprezintă organismul național de legătură
pentru informațiile clasificate cu Oficiul de Securitate
al NATO (NOS), cu structurile de securitate similare
din statele membre și partenere ale Alianței Nord-Atlantice,
precum și cu cele ale statelor cu care România a încheiat
tratate, înțelegeri sau acorduri care prevăd protecția
informațiilor clasificate.
(4) ORNISS exercită atribuții de reglementare, autorizare,
evidență și control în conformitate cu prevederile Legii
nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate,
ale Standardelor naționale de protecție a informațiilor
clasificate în România, aprobate prin Hotărârea Guvernului
nr. 585/2002, și ale Normelor privind protecția informațiilor
clasificate ale Organizației Tratatului Atlanticului
de Nord în România, aprobate prin Hotărârea Guvernului
nr. 353/2002, scop în care:
a) organizează evidența listelor și a informațiilor
secrete de stat, a termenelor de menținere în nivelul
de clasificare, a personalului verificat și avizat pentru
lucrul cu informațiile secrete de stat și a registrelor
de autorizări de la instituțiile care dețin sau care
utilizează informații clasificate;
b) elaborează norme, instrucțiuni și proceduri pentru
protecția informațiilor naționale clasificate și, respectiv,
a informațiilor clasificate ale Organizației Tratatului
Atlanticului de Nord, denumită în continuare NATO;
c) asigură respectarea standardelor naționale și, respectiv,
ale NATO privind gestionarea documentelor clasificate;
d) cooperează cu instituțiile publice, inclusiv cu cele
care au atribuții privitoare la protecția informațiilor
clasificate, potrivit legii;
e) aprobă eliberarea certificatelor de securitate pentru
acces la informații naționale clasificate;
f) eliberează certificate de securitate pentru acces
la informații NATO clasificate și pentru participarea
la activități organizate în cadrul Alianței Nord-Atlantice;
g) stabilește cerințele de securitate pentru încăperile
și containerele speciale, mecanismele de închidere,
sistemele de cifru și încuietori și autorizează utilizarea
lor pentru păstrarea informațiilor secrete de stat,
potrivit legii;
h) organizează și coordonează activitățile de pregătire
a structurilor și funcționarilor de securitate la persoanele
juridice care gestionează informații clasificate;
i) eliberează, în condițiile prevăzute de standardele
naționale, autorizații speciale pentru fotografierea,
filmarea, cartografierea sau executarea de lucrări de
arte plastice pe teritoriul României, în obiective sau
locuri de importanță deosebită pentru protecția informațiilor
clasificate;
j) asigură, prin intermediul agențiilor specializate,
implementarea Standardelor naționale de protecție a
informațiilor clasificate în România și a Normelor privind
protecția informațiilor clasificate ale Organizației
Tratatului Atlanticului de Nord în România, referitoare
la protecția informațiilor stocate în cadrul sistemelor
de prelucrare și transmitere automată a datelor;
k) coordonează implementarea unitară la nivel național
a măsurilor de protecție a informațiilor clasificate
din domeniul industrial;
l) eliberează autorizații și certificate de securitate
industrială în conformitate cu standardele în domeniu;
m) organizează evidența autorizațiilor și a certificatelor
de securitate industrială la nivel național;
n) organizează și controlează Sistemul Național de Registre
(SNR) a cărui bază este Registrul Central;
o) efectuează constatări în cazurile de nerespectare
a prevederilor legale de securitate, ce pot induce riscuri
pentru securitatea informațiilor clasificate, îl informează
operativ pe primul-ministru și ia măsurile legale ce
se impun;
p) avizează acordurile internaționale departamentale
care privesc protecția informațiilor clasificate;
q) coordonează, la dispoziția primului-ministru, activitățile
necesare negocierii și încheierii acordurilor internaționale
în domeniul protecției informațiilor clasificate;
r) acreditează și reacreditează sistemele de protecție
a informațiilor clasificate.
Art. 2
(1) În vederea îndeplinirii atribuțiilor ce îi revin
ORNISS este abilitat să solicite informațiile necesare
de la conducătorii autorităților și ai instituțiilor
publice, ai agenților economici cu capital integral
sau parțial de stat și ai altor persoane juridice de
drept public ori privat.
(2) Conducătorii autorităților și ai instituțiilor publice,
ai agenților economici cu capital integral sau parțial
de stat și ai altor persoane juridice de drept public
ori privat au obligația de a pune la dispoziție ORNISS
datele și informațiile referitoare la protecția informațiilor
clasificate din domeniul lor de activitate, cu excepția
cazurilor prevăzute de lege.
Art. 3
(1) ORNISS este condus de un director general asimilat
funcției de secretar de stat, numit prin decizie a primului-ministru,
cu avizul Consiliului Suprem de Apărare a Țării.
(2) Salarizarea directorului general se face potrivit
poziției nr. 5 din anexa nr. II/2 la Legea nr. 154/1998
privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în
sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane
care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările
și completările ulterioare.
(3) Directorul general prezintă Consiliului Suprem de
Apărare a Țării, anual și ori de câte ori este nevoie,
informări privind activitatea desfășurată de ORNISS.
(4) Directorul general prezintă primului-ministru, anual
și ori de câte ori este nevoie, informări, evaluări
și analize ale situației din domeniul de responsabilitate,
precum și propuneri concrete de remediere a deficiențelor
constatate și de perfecționare a cadrului de activitate
specifică.
(5) Directorul general este ordonator principal de credite
bugetare și reprezintă ORNISS în raporturile cu autoritățile
și instituțiile publice, cu persoanele juridice și fizice,
române sau străine.
(6) În exercitarea conducerii ORNISS directorul general
emite ordine și decizii, potrivit reglementărilor legale
în vigoare.
Art. 4
(1) Pe lângă directorul general funcționează Consiliul
de coordonare ca organ consultativ.
(2) Consiliul de coordonare funcționează potrivit regulamentului
aprobat prin decizie a primului-ministru, la propunerea
directorului general.
(3) Membrii Consiliului de coordonare sunt numiți prin
decizie a primului-ministru, la propunerea directorului
general.
Art. 5
(1) Structura organizatorică, regulamentul de organizare
și funcționare și statul de funcții ale ORNISS, până
la nivelul direcțiilor inclusiv, se aprobă de primul-ministru,
la propunerea directorului general, în limita numărului
de posturi aprobat.
(2) În cadrul direcțiilor se pot organiza sectoare,
servicii sau birouri, după caz, cu aprobarea directorului
general.
(3) Numărul maxim de posturi din structura ORNISS este
de 125, exclusiv demnitarul și cabinetul acestuia.
Art. 6
Salarizarea personalului de conducere și de execuție
din cadrul ORNISS se face potrivit cap. II din anexa
nr. I, anexei nr. V/2 și anexei nr. VI la Ordonanța
de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul
de stabilire a salariilor de bază pentru personalul
contractual din sectorul bugetar, cu modificările și
completările ulterioare.
Art. 7
Personalul ORNISS beneficiază de salariile de bază stabilite
potrivit art. 6, de celelalte drepturi salariale prevăzute
de lege pentru personalul din instituțiile publice centrale,
precum și de spor de confidențialitate de până la 25%
din salariul de bază.
Art. 8
În vederea îndeplinirii atribuțiilor ce îi revin ORNISS
administrează și folosește spații corespunzătoare, echipamente
și sisteme de recepționare, prelucrare, stocare și transmitere
a informațiilor.
Art. 9
Numărul de autoturisme și consumul lunar de carburanți
pentru parcul auto din dotarea ORNISS se stabilesc potrivit
prevederilor legale în vigoare.
Art. 10
(1) Finanțarea cheltuielilor curente și de capital ale
ORNISS se asigură de la bugetul de stat.
(2) Fondurile necesare în anul 2002 pentru finanțarea
cheltuielilor privind organizarea și funcționarea ORNISS
se asigură din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția
Guvernului pe anul 2002, în limita sumei de 3.800.000
mii lei.
(3) Ministerul Finanțelor Publice este autorizat să
introducă modificările corespunzătoare în volumul și
în structura bugetului de stat pe anul 2002.
Art. 11
Atribuțiile Autorității Naționale de Securitate, stabilite
prin Hotărârea Guvernului nr. 864/2000 privind înființarea,
organizarea și funcționarea Autorității Naționale de
Securitate, vor fi preluate de ORNISS în termen de 60
de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe
de urgență.
Art. 12
(1) Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe
de urgență se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 845/2002
privind organizarea și funcționarea Oficiului Registrului
Național al Informațiilor Secrete de Stat, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 624
din 23 august 2002.
(2) La data încheierii procesului de preluare a atribuțiilor
prevăzute la art. 11 se abrogă Hotărârea Guvernului
nr. 864/2000 privind înființarea, organizarea și funcționarea
Autorității Naționale de Securitate, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 10 octombrie
2000, precum și orice alte dispoziții contrare.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE
Contrasemnează:
p.Ministrul afacerilor externe,
Cristian Diaconescu,
secretar de stat
Directorul general al Oficiului Registrului Național
al Informațiilor Secrete de Stat,
Marius Petrescu
p.Ministrul muncii și solidarității sociale,
Ion Giurescu,
secretar de stat
Ministrul finanțelor publice,
Mihai Nicolae Tănăsescu
|
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 826 din data
de 15 noiembrie 2002
|